4 oct. 2016

1 iul. 2016

Sf. M. Mc. Gheorghe

Obiceiul este ca, la 8 zile după nuntă, nașii să își scoată finii la biserică. Este momentul când nașii oferă cadou finilor lor o icoană cu sfântul pe care aceștia și l-au ales ca protector. Un cadou care să țină o viață și, de ce nu, să rămână și generațiilor următoare.

Un cadou deosebit făcut de nași, finilor de cununie. 

Felicitări! Sf. Gheorghe să vă ocrotească casa și familia ca să aveți parte doar de bucurii! 


Icoană pictată manual
Material: lemn de tei cu pene si sipet
Dimensiune: 24x42 cm (grosime de 6 cm)
Preț: 350 lei

3 iun. 2016

Cum se realizaza mozaicul din sticla de Murano

Mozaicul este o lucrare monumentală, dar migăloasă. Foarte migăloasă. Însă ceea ce rezultă după mai multe luni de muncă rămâne peste ani si veacuri. Chiar si mai mult.

În această perioadă lucrez la un portret al Mântuitorului pe care îl realizez în sticlă de Murano, tehnica mozaic, bineînțeles.

O particularitate a mozaicului în sticlă de Murano este că se lucrează în oglindă. Ceea ce vedeți dumneavoastră în poze este, de fapt, spatele lucrării. Pe față ar putea arăta ușor diferit din cauza diferentei de nunațe dintre față și spate.





Care este diferența dintre sticla de Murano și ceramica?

- În primul rând, aspectul. La sticla de Murano regăsim o varietate de culori mult mai mare decât la ceramică. Sticla de Murano îmi oferă posibilitatea de a face linii fine și treceri discrete mult mai bine decât ceramica.
- Pe lângă faptul că avem o paletă mult mai largă de culori și nuanțe, acestea sunt mult mai vii, mai strălucitoare.
- Bucățile de piatră cu care lucrez în sticla de Murano sunt mult mai mărunte, de unde rezultă mai multă migală, dar si treceri mai frumoase.
- Și nu în ultimul rând, ținând cont de faptul că mozaicul este o lucrare monumentală de exterior, este foarte importantă rezistența materialului la intemperii. Atât ceramica, cât și sticla de Murano se pretează ca materiale pentru exterior și pot rezista zeci de ani cel puțin. Însă, dacă aruncăm o privire în istorie, mozaicurile care au dăinuit până în zilele noastre, cele vechi de mai bine de 1000 de ani, sunt cele lucrate în sticlă. :)


30 apr. 2016

Sf. Arhidiacon Ștefan

Sfantul Stefan cunostea foarte bine Scriptura si propovaduia cu multa putere pe Hristos. Saducheii si fariseii au pus niste barbati sa spuna ca L-au auzit rostind cuvinte de hula impotriva lui Moise si a lui Dumnezeu. In vremea aceea, blasfemia era pedepsita cu moartea. Ajuns in fata sinedriului, i-a infruntat pe judecatori, iar acestia au cerut ca Stefan sa fie ucis cu pietre. In acele momente, Sfantul Stefan a avut o viziune in care l-a vazut pe Hristos „stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.“ 


Icoană pe lemn
Dimensiuni: 35cmx16cm
Icoană executată la comandă (nașii pentru finuțul botezat)
Preț: 200 lei